Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia

Alba Iulia a oferit un spaţiu atrăgător pentru coexistenţa tradiţiilor culturale române, maghiare evreieşti chiar, stimulate prin intermediul instituţiilor politice, culturale (Biserică, tipar, bibliotecă) dar mai ales universitare. Odată cu începutul cu secolul al 16-lea este atestată pluralitatea vocilor în capitala Principatului. De exemplu, prin adoptarea Codului de legi al ţării, Approbatae Coinstitutiones, în Edictul 72, se reglementa dreptul de aşezare a evreilor exclusiv în oraşul Alba Iulia. Era primul spaţiu urban european care lua o asemenea hotărâre.

Indiscutabil, avem motive să afirmăm că Cetatea Alba Iulia are o tradiţie pentru încurajarea identităţilor plurale. Cultivarea acestui spirit într-o formulă academică, într-un spaţiu instituţionalizat, universitar a fost decisiv de-a lungul timpului şi a înregistrat o evoluţie distinctă în spaţiul ardelean.
Un profil bine definit în viaţa culturală a oraşului Alba Iulia în prima jumătate a veacului al 17-lea îl avea şcoala superioară a principelui Gabriel Bethlen, înfiinţată în anul 1622. A fost o şcoală de tip umanist, comparabilă cu Academia lui Vasile Lupu, întemeiată la Iaşi, în 1640 şi Academia de la "Sf. Sava", înfiinţată de Constantin Brâncoveanu la Bucureşti. În ambiţiile sale de protector al culturii şi al artelor frumoase, principele Bethlen voia să transforme Alba Iulia într-un Heidelberg de est. Aceasta a fost a doua şcoală de rang universitar în Transilvania medievală, după cea a iezuiţilor din Cluj, de la sfârşitul secolului al 16-lea. Prin art. VI al dietei de la Cluj din 1622 se hotărâse înfiinţarea unui colegiu la Cluj, pe locul celui iezuit, în ansamblul fostei mănăstiri franciscane din colţul sud-estic al oraşului. În ciuda acestei hotărâri, profesorii străini, sosiţi în Transilvani, la 29 august 1622 se aflau la Cluj, şi-au început activitatea nu la Cluj, cum se prevăzuse, ci la Alba Iulia. Printre motivele schimbării, se presupune, că juca un rol opoziţia cetăţenilor, în majoritate unitarieni, ai Clujului, care se opuneau înfiinţării acolo a unui colegiu calvinist, pe locul celui iezuit de care abia scăpaseră; un alt motiv consta în faptul că ansamblul, distrus de clujeni în 1603 şi folosit apoi drept carieră de piatră, necesita ani de refacere pentru a servi scopului stabilit pe când principele nu accepta ideea unei amânări de asemenea proporţii. Chiar dacă nu cunoaştem detaliile acestei hotărâri, este de presupus că motivele enumerate au dus la aşezarea colegiului academic în Alba Iulia. Documentele privind Misiunile iezuite din Transilvania au oferit dovezi incontestabile că cel puţin până în 1624, şcoala calvină funcţiona în clădirea fostului colegiu iezuit din cetate.